Proiectul "Prevenirea și controlul infecțiilor asociate cateterelor venoase periferice" - Ziua I

6 August 2026

Astăzi a avut loc prima zi a sesiunilor de instruire adresate asistenților medicali care își desfășoară activitatea în secțiile de hematologie și oncologie, organizate în cadrul proiectului „Prevenirea si controlul infectiilor asociate cateterelor venoase periferice”.

Proiectul este implementat prin parteneriatul dintre Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate (INMSS) – prin Centrul JBI Romanian Evidence-Based Health Services Management – și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Această inițiativă are ca obiectiv alinierea practicilor clinice la cele mai recente dovezi științifice, prin implementarea metodologiei dezvoltate de Joanna Briggs Institute (JBI), un reper internațional în domeniul practicii bazate pe dovezi.

Prin activități de formare, audit clinic, implementare și evaluare, proiectul urmărește:

  • reducerea riscului de infecții asociate cateterelor venoase periferice;
  • creșterea siguranței pacientului;
  • îmbunătățirea calității îngrijirilor medicale.

Împreună, investim în educația continuă și în implementarea practicilor bazate pe dovezi, pentru servicii medicale mai sigure și o îngrijire de calitate.