OAMGMAMR Brașov

Manuela Ilioiu, consultant în lactație IBCLC

În fiecare an, între 1 și 7 august, se desfășoară Săptămâna Mondială a Alăptării, o campanie coordonată de World Alliance for Breastfeeding Action (WABA) și susținută de Organizația Mondială a Sănătății și de UNICEF. A fost marcată pentru prima dată în 1992 și a devenit de atunci cel mai amplu moment din an dedicat alăptării. În aceste zile, profesioniști din sănătate, mame și comunități întregi își îndreaptă atenția către un gest care pare firesc, dar care, în realitate, are nevoie de multă susținere ca să funcționeze.

În calitate de consultant în lactație (IBCLC), lucrez zi de zi alături de echipa medicală din jurul mamei și văd cât de mult atârnă în balanță primele ore și primele zile după naștere. Alăptarea nu ține doar de mamă și de bebeluș. Ea se sprijină pe o echipă întreagă: moașa care așează copilul pe pieptul mamei imediat după naștere, asistenta medicală care rămâne alături la prima punere la sân, medicul neonatolog care se îngrijește de sănătatea bebelușului, medicul obstetrician care se îngrijește de sănătatea mamei și consultantul în lactație care intervine atunci când apar dificultăți. Fiecare dintre noi poate întări sau poate clătina încrederea unei mame aflate la început de drum.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă în primele șase luni de viață și continuarea ei, alături de alimentația complementară, până la doi ani sau chiar mai mult. Tot OMS recomandă punerea bebelușului la sân în prima oră după naștere, momentul pe care îl numim „ora magică”. Contactul piele pe piele din acest interval liniștește copilul, îi reglează temperatura și respirația și facilitează instalarea și creșterea lactației mamei. Sunt beneficii pe care le cunoaștem foarte bine, însă niciunul nu se întâmplă de la sine. Toate au nevoie de un specialist care știe ce face și care este prezent.

Aici se vede cel mai bine cât de important este fiecare rol din echipă. O mamă proaspătă este, de cele mai multe ori, epuizată, emoționată și nesigură. Se întreabă dacă are lapte suficient, dacă bebelușul suge bine, dacă plânsul înseamnă foame sau altceva. În acele momente, un cuvânt calm și o mână care îi arată cum se prinde corect copilul la sân valorează mai mult decât orice broșură. De cele mai multe ori, asistenta medicală este prima și cea mai constantă prezență lângă mamă, iar eu, în calitate de consultant în lactație, vin în completarea muncii ei atunci când alăptarea are nevoie de o privire specializată. Sprijinul potrivit, oferit la timp, poate face diferența dintre o mamă care renunță în prima săptămână și una care alăptează liniștită luni de zile.

De multe ori, ceea ce oprește o mamă din alăptare nu este lipsa de lapte, ci lipsa de sprijin la momentul potrivit. O atașare dureroasă lăsată necorectată duce la ragade, iar durerea o face pe mamă să evite punerea la sân. Sânii tari și angorjați din primele zile, dacă nimeni nu îi explică ce se întâmplă, o sperie și o împing spre biberon. Cele mai multe dintre aceste piedici se rezolvă simplu atunci când cineva le observă la timp și intervine calm și profesionist. Rolul nostru, al întregii echipe, este tocmai să prindem aceste momente înainte să devină motive de renunțare.

Ce înseamnă, concret, sprijin optim? Înseamnă să ajutăm mama la prima atașare la sân și să verificăm poziția și prinderea, pentru că o prindere corectă previne ragadele și durerea. Înseamnă să încurajăm alăptarea la cerere, și ziua, și noaptea, în locul unui program rigid. Înseamnă să nu oferim supliment de lapte praf din reflex, ci doar atunci când există un motiv medical real, fiindcă fiecare supliment inutil dat în maternitate scade încrederea mamei și totodată producția ei de lapte. Și înseamnă să învățăm mama la ce să fie atentă acasă: numărul de scutece ude, scaunele bebelușului și creșterea în greutate, semnele simple care ne spun că lucrurile merg bine. Acolo unde situația este mai complicată, consultantul în lactație poate prelua cazul și lucra îndeaproape cu mama.

Sprijinul nu depinde doar de bunăvoința fiecăruia dintre noi, ci și de felul în care este organizată maternitatea. Inițiativa Spital Prieten al Copilului, dezvoltată de Organizația Mondială a Sănătății împreună cu UNICEF, arată prin cei zece pași către o alăptare reușită cum poate un spital să pună mama și bebelușul în centrul îngrijirii: contact piele pe piele imediat după naștere, mama și copilul în aceeași cameră, fără suplimente oferite în lipsa unei indicații medicale și îndrumare clară la externare. Acolo unde acești pași sunt respectați, mamele alăptează mai mult și mai liniștite. Fiecare cadru medical care aplică aceste principii, chiar și fără o acreditare formală a spitalului, apropie maternitatea de acest standard.

Sprijinul nu este o singură discuție la externare. Este o prezență care se repetă. O mamă care primește același mesaj clar de la moașă, de la asistenta medicală, de la medic și de la consultantul în lactație capătă încredere. Una care aude de la fiecare altceva se pierde. De aceea, coerența echipei este ea însăși o formă de sprijin. Când vorbim la fel și mergem în aceeași direcție, mama simte că are pământ sub picioare.