Ziua Internațională a Moașelor

5 Mai 2021

În fiecare an, la 5 mai este marcată Ziua Internaţională a Moaşelor, lansată de Confederaţia Internaţională a Moaşelor (CIM), la sfârşitul anilor 1980. Evenimentul are scopul de a reliefa importanţa moașelor, atât în sistemul sanitar, cât şi în cadrul comunităţilor.

Profesia de moaşă este caracterizată de către istorici ca o profesie cu un rol social important, indiferent de cultură sau timp, foarte respectată, avându-şi rădăcinile în vremuri străvechi. Este una din cele mai vechi profesii.

În fiecare an, CIM prezintă o temă de campanie pentru a-şi motiva membrii asociaţi şi partenerii în organizarea de acţiuni pentru creşterea gradul de conştientizare privind statutul moaşelor şi al activităţilor acestora în îngrijirea mamelor şi nou-născuţilor lor.

Pentru dedicarea cu care își exercită profesia, pentru omenia adăugată fiecărui act profesional, pentru rezultatele unei activități grele în condiții nu întotdeauna optime, le mulțumim, și le urăm ca ziua de 5 mai din acest an să le aducă împliniri și satisfacții profesionale pe măsura întregului lor efort!.