Conferinta APCI Prevenirea Infectiilor 2023 - Sibiu, 5-7 Octombrie

Conferința APCI Prevenirea Infecțiilor 2023: “Abordări proactive în prevenirea infecțiilor“
Ne face o deosebită plăcere să vă adresăm invitaţia de a participa la cea de-a treia ediție a Conferinţei APCI Prevenirea Infecțiilor 2023, care va avea loc la Sibiu în perioada 05 - 07 octombrie 2023.
Am ales ca temă pentru Conferința de anul acesta „Abordări proactive în prevenirea infecțiilor” deoarece, în contextul creșterii rezistenței antimicrobiene este nevoie să acționăm în anticiparea problemelor, nevoilor sau schimbărilor viitoare, practic trebuie să facem ca lucrurile să se întample, în loc să așteptăm să ni se întâmple.
Conferința APCI Prevenirea Infecțiilor 2023 vă oferă ocazia să vă întâlniți cu specialiști și experți din domeniul prevenirii infecțiilor, atât din țară cât și din străinătate, și să participați la lucrări de actualitate care să vă inspire și să vă motiveze în activitatea dumneavoastră.
Conferința APCI Prevenirea Infecțiilor 2023 este despre inspirație, informare, motivare și stabilirea de relații cu colegi din țară și străinătate în vederea abordării unei atitudini proactive asupra infecțiilor.
Așteptăm cu interes participarea dumneavoastră la lucrările conferinței și sperăm ca această manifestare să fie una de excepție, atât prin conținutul său știintific, cât și prin organizare.
Împreună cu dumneavoastră încercăm să conturăm un viitor mai bun al prevenției în România!
Președinte APCI,
Dr. Sergiu Sîngeorzan